Curent de la soare, direct acasa

Curent de la soare: Curentul electric care vine direct de la soare poate înlocui cu succes sistemul clasic de distribuţie. Investiţia este mare, dar avantajele sunt destule – nu mai există pene de curent şi nici nu poluează. Astfel, aceste case consumă de nouă ori mai puțină energie decât o locuință standard, iar investiţia se amortizează în 10 ani.

Soarele este principala sursă de energie pentru o casă pe acoperişul căreia au fost instalate panouri solare. Fără clasica reţea de distribuţie de energie, factura lunară se apropie de zero. Totul este controlat cu ajutorul unei aplicaţii online.

„Producem 17,9 kilowaţi pe oră, cu această energie putem asigura iluminarea turnului Eiffel pentru cinci minute sau funcţionarea neîntreruptă a unui frigider timp de patru zile”, spune Leonidas Anastasopoulos, dezvoltator imobiliar.

E nevoie de o baterie pentru stocarea energiei pentru zilele în care soarele nu străluceşte cu atât de multă putere. Cu panourile fotovoltaice poţi asigura funcţionarea unui televizor, a sistemului de iluminat, dar şi a echipamentelor din bucătărie. Un astfel de sistem are un preţ ce începe de la 7.000 de euro, iar investiţia este recuperată în 10 ani.

Tensiunea curentului nu variază, cum se mai întâmplă în cazul sistemului de distribuţie clasic, aşa că nu există nici cel mai mic risc ca aparatele electronice sau electrocasnice să se ardă. Şi nu e nevoie nici de avize pentru un astfel de proiect.

Mai mult, panourile fotovoltaice ar putea transforma un consumator într-un mic vânzător de energie. Curentul nefolosit poate fi livrat furnizorului local, cu ajutorul unui contor bidirecţional, cum se întâmplă acum în Germania sau în Spania. La noi, o astfel de reglementare a rămas doar în intenţie.

referinte-01

„Statul German a obligat anumite societăţi de revânzare a energiei electrice să cumpere surplusul de energie”, spune Marius Chirilă CEO UnicMar Group, reprezentantul AxSun Solar producător german de panouri fotovoltaice.

„Electricitatea cumpărată este de până la trei ori mai scumpă decât cea vândută”, afirmă şi Matei Neagu, reprezentantul unei firme care instalează panouri fotovoltaice.

Programele de subvenţii sunt aproape inexistente.

„Se continuă Casa Verde pe programul demarat de administraţia de mediu, sunt bani în buget, peste 10.000 de lei prinşi”, a spus Graţiela Gavrilescu.

20% din energia produsă în România provine din surse regenerabile.

sursa: www.digi24.ro

infoline Curent de la soare

Pentru mai multe detalii despre oferta Unicmar – Energie Alternativa, va rugam sa ne contactati: Contact Unicmar